”Cand simti incertitudine sau durere, umbra este pe aproape”.

Ne nastem cu umbre.  Umbra este acel tipar al caracterului nostru pe care il manifestam in fata unei provocari. Pe masura ce inaintam in viata, aceste umbre incep sa se manifeste. Ne credem puternici, reactionam, ne credem  invincibili, ne vedem fara de cusur. Pe nesimtite incep sa apara si conflictele si odata cu ele judecatile, rabufnirile, sentimentele negative, incepem sa facem cunostinta cu suferinta.

Prima reactie la suferinta noastra este sa gasim vinovatii. Nici gand sa ne gandim ca poate avem si noi vre-o vina. Nu. Noi nu am gresit cu nimic.  Ei sunt vinovati. El este vinovat. Din cauza altora. Fiind atat de focusati pe a gasi vinovatul si a il acuza nu mai avem timp sa ne mai uitam la noi.

Mergem inainte prin viata, nu intelegem nimic din evenimentele trecutului, nu ne luam lectiile dar incepem sa ne  construim  o armura, o masca.  Si cata energie consumam cu asta.  In spatele mastii, umbrele  sunt la locul lor. La fel si suferintele. Dar macar nu se mai vad.  Avem  din nou iluzia ca sunemt puternici.  Masca ne ascunde vulnerabilitatea.  Ne da o iluzorie stare de bine, de superioritate chiar.

Continuam sa inaintam prin viata, devenind din ce in ce mai centrati pe tot ceea ce este in afara noastra, din ce in ce mai grabiti in realizarea obiectivelor,  ajungem sa traim noi si noi suferinte. Suferinta este plata pentru eroare, pentru greseala facuta.

Ne zbatem cu un consum urias de energie sa „le rezolvam” sa le tinem piept . Ajungem sa avem din ce in ce mai putin timp pentru noi, pentru a ne pune intrebari pentru a ne privi in ochi durerea din adancul nostru.  Fugim de ea  devenind si mai ocupati. Din ce in ce mai des auzim oamenii  in jurul nostru plangandu-se ca nu au timp, ca nu le ajunge timpul.  Oare cine ne organizeaza programul? Nu noi?

In tot acest timp viata ne da tot felul de semnale subtile, ca a venit timpul sa ne oprim un pic , sa ne acordam un ragaz  sa ne uitam  in trecut, sa ne uitam in noi sa intelegem ca ceva trebuie schimbat.

Nu gasim timp nici acum, nu vedem o alta cale si oricum suferinta  face parte din noi, ne-am obisnuit cu ea. Ne place sa credem ca intr-o zi ceva se va schimba asa ca prin minune.  Pana atunci suntem prinsi in hora vietii si jucam dupa cum ni se canta.

Fiecare om are nivelul lui de suportabilitate. Duce suferinta pana acolo unde nu mai poate continua. Il doare. Incep sa il doara multe: singuratatea, neputinta, relatiile cu parintii, relatiile cu proprii copii, insatisfactiile, neimplinirea, insomniile, nu mai gaseste sensul. Parca totul se blocheaza iar puterile au fost irosite. Apar  bolile. In ultima instanta, corpul fizic trage si el semnalul de alarma.

In aceasta faza,  oameni nu mai pot rezista in hora, se prabusesc  si odata cu ei se prabuseste si masca la care au muncit atat de mult. Acolo jos, prabusit, omul se uita la masca sparta in mii de bucatele si incepe sa inteleaga. Acesta este momentul  MARELUI ADEVAR.  Pentru unii drumul se incheie aici ramanand sa traiasca in frustrare,neimpacare, invidie, ura, neiertare, victimizare….

Dar pentru altii, incepe calatoria in interior catre adevaratul  EU.  Primul lucru pe care il avem de facut este sa ne cunoastem. Cu bune si cu rele. In rele intra si umbrele. Asa le consideram noi la inceput ca fiind rele.

Ne vin in minte atatea intrebari, atatea de ce-uri.  In cautarea raspunsurilor pornim pe calea cunoasterii de sine, incepem calatoria catre maretia din noi. Fiecare om are calatoria sa unica.  Cu fiecare pas pe care il facem descoperim o bucatica din puzzle.  Fiecare bucatica descoperita ne aduce o bucurie de neimaginat care incet incet ne revigoreaza.  In calatoria noastra ne intalnim cu alti oameni frumosi ca si noi care sunt pe acelasi drum al cunoasterii si al vindecarii.

  Cata bucurie simtim atunci cand ne prezentam in fata lor asa cum suntem , reali fara  masca.  Aflam ca si ei au purtat masti, au suferit, i-a durut, au trecut pe unde am trecut si noi.  Deci nu suntem singurii. Nu. Nu suntem singuri! Suntem toti parte dintr-un intreg.  Suntem toti un mare suflet!

Drumul cunoasterii de sine si al vindecarii nu este un drum simplu si nici usor dar este pur si simplu magic. Este bine sa facem acest drum insotiti de un profesionist care sa ne ghideze.  

Cu fiecare umbra cu care te intalnesti, constientizezi cat de importanta a fost EA in evolutia ta.

 Fara aceste provocari cu care ne-am intalnit de-a lungul vietii, nu am fi ajuns ceea ce suntem acum.

In spatele fiecarei umbre se ascunde un dar. Pe masura ce invatam sa acceptam in vietile noastre umbrele, ca parti integrante ale fiintei noastre, incep sa iasa la suprafata darurile. Darurile sunt calitati absolut necesare pentru ca omul sa isi realizeze destinul in viata. Ele, darurile, sunt de la nastere in noi dar fara integrarea umbrelor nu avem acces la ele.

Uitandu-ma in urma, la trecutul meu, am realizat cat de recunoscatoare sunt pentru tot ce am trait. Am inteles necesitatea umbrelor si implicit a durerii.  Ele constituie forta care m-a impins sa caut, sa am incredere in mine, sa merg pe drumul meu indiferent de opinia si straduinta celor din jur de a ma trage inapoi .

Cand se asterne linistea innauntrul nostru, cand ne gasim calea care ne  implineste, totul capata sens, totul infloreste in jurul nostru si curge intr-un mod firesc si frumos. Invatam ce inseamna ”A fi”.